Pentru inceput, cele patru principii si cele doua conditii care stau la baza acestei metode de gandire sistematica inventiv-creative.

Po vine sa ajute la demersul sistematic de a rupe barierele gandirii, de a incalca supozitiile fundamentale ale unei situatii. Daca, in mod normal, rotile sunt rotunde, rotile po ar trebui sa fie patrate, triunghiulare, pentagonale etc. Cumparatorii po ar trebui sa primeasca bani pentru a cumpara lucruri. Si asa mai departe…

Po apartine logicii unui sistem de modele asimetrice. El ne ofera un alt punct de plecare, pornind de la care putem ajunge pe un drum pe care altfel nu l-am fi abordat. O idee aparent absurda ne zdruncina gandirea si ne face sa iesim din modelele noastre obisnuite. Este posibil ca po sa ne faca sa trecem la un nou model, la fel cum este posibil sa revenim la modelele obisnuite. 

Valoarea lui po consta mai ales in faptul ca folosim o idee pentru efectul ei de inaintare. O idee absurda poate avea o mare valoare de miscare; ne putem folosi de ea pentru a ajunge la o alta idee, utila, la fel cum ne folosim de pietrele ce ies din rau pentru a pasi de pe un mal pe celalalt. Ce trebuie sa facem este sa extragem principiul din ideea absurda si sa ne concentram asupra diferentelor. Intrebari ajutatoare: “Ce este interesant la aceasta idee?” , “Ce este diferit in aceasta idee?”, “Ce ne sugereaza aceasta idee (absurda)?”, “La ce ne conduce ea?”, “Cum putem aplica acest nou model la situatia noastra?”

Somnul de buna calitate este un ingredient fara de care nu putem trai in bune conditii. Cei care au tulburari de somn ajung, in timp, la tulburari psiho-somatice mai mult sau mai putin grave in functie de gravitatea si de frecventa primelor. In mod normal, ar trebui sa dormim cam 7 1/2 – 8 ore pe zi. In functie si de ritmul si natura activitatii noastre zilnice, ar mai putea fi nevoie de un somn de dupa-amiaza.

Am vazut niste documentare deosebit de interesante despre somn si rolul lui. Creierul nostru este atat de minunat incat pur si simplu rezolva in somn o gramada de probleme cu care ne confruntam in timpul zilei. El cauta experientele anterioare asemanatoare cu situatiile ce trebuie rezolvate, identifica si compara modele de actiune, recombina anumite elemente pentru a genera solutii etc. Este de-a dreptul minunat! Chiar se spune ca “noaptea este un sfetnic bun”! Acest lucru nu este doar o simpla afirmatie ci un adevar.

Toate actiunile despre care am pomenit se intampla dupa o anumita ciclicitate. Exista trei stadii de profunzime. Trecem prin toate trei intr-un interval de 2 ore de somn. Asta numai daca exista conditiile necesare pentru un somn bun. In cazul in care dormim cu lumina aprinsa, cu galagie, sau suntem deosebit de stresati, nu mai reusim sa atingem stadiul cel mai profund al somnului care este si cel mai important. Poate fi surprinzator dar, in timpul somnului, creierul are o activitate deosebit de intensa. Foarte intensa! Si mult mai ampla! Daca in timpul zilei, “luminitele” se aprind ici si colo in functie de ariile pe care le “chemam” la apel, in timpul noptii, creierul apare ca o metropola noaptea, adica luminata complet!! Sunt furtuni de impulsuri.

Ei bine, creativitatea este si ea influentata de odihna. O serie de cercetari din ultimii ani demonstreaza faptul ca un somn de aproximativ doua ore dupa amiaza face minuni in ce priveste procesele creative. Dobandim o anumita claritate si o anumita flexibilitate pe care numai o minte odihnita le pot avea. Daca nu ati incercat pana acum, va invit sa o faceti! Iar atunci cand va treziti, luati un pix si un carnetel si scrieti! Ideile va vor curge fluviu! Pentru cei ce contesta necesitatea somnului de la amiaza, vreau sa spun si ca s-au facut experimente cu oameni inchisi in pestera, izolati de exterior si fara ceasuri, pentru a li se observa ritmurile. La ce credeti ca s-a ajuns?? Aveau un somn lung de 7-7 si1/2 ore care corespundea chiar noptii, si un somn scurt de 1 1/2 – 2 ore la amiaza. Acesta este, asadar, ritmul nostru natural!

Opt – noua ore de somn pe zi este destul de mult, dar va garantez ca nu inseamna o viata pierduta ci o viata implinita! Insa, atentie, dormiti sa va refaceti, dormiti sa fiti creativi, dar nu dormiti ca sa fugiti de viata!

Ca sa caut raspunsul, la nivelul acesta de generalizare (adica sa fie valabil in toate cazurile de probleme cu care ne batem capul), a trebuit sa caut in lucruri simple.

Hai sa intoarcem putin situatia pe alta fata! In loc sa spunem ca nu gasim raspunsul, sa spunem ca raspunsul exista deja si este acolo. Doar ca mai trebuie sa invatam sa-l vedem. Daca raspunsul e acolo dar eu nu-l vad, inseamna ca problema nu este in afara mea ci tocmai in imaginea din mintea mea. Si cum operez cu imaginea din mintea mea? Cum caut prin ea?

INTREBAND! Asa caut si asa modelez reprezentarea: punand intrebari.

Asta trebuie sa facem ca sa rezolvam problemele: sa punem cat mai multe intrebari. Legate de fiecare element in parte si de relatiile dintre ele. Pentru ca fiecare element, fiecare caracteristica a lui si fiecare relatie (toate relevate de intrebari) reprezinta cate un punct de acces intr-o problema. Iar punctele de acces in problema ne duc la rezolvari.

Atunci cand ne blocam, raspunsul este o intrebare mai buna!

Iata un exercitiu: directorul unui turneu de tenis trebuie sa puna la punct calendarul evenimentului. Pentru asta, ele are de calculat, mai intai, cate meciuri se vor juca intre cei 131 de jucatori inscrisi. Cate meciuri se vor desfasura pe parcursul turneului?

Pontul se refera la o chestie pe cat de simpla pe atat de utila: marimea. De fapt, nu este vorba numai despre marime ci putem generaliza la ceea ce in NLP poarta numele de “lucru cu modalitatile”. Adica: “mai mare/mai mic”, “mai aproape/mai departe”, “alb-negru/color”, “mai tare/mai incet”, “mai repede/mai incet”, “mai putin/mai mult”, “mai cald/mai rece” sau combinatii intre ele.

Sunt utile in creativitate si inovatie? Bineinteles! Daca schimbam macar una dintre aceste caracteristici, in sistemul respectiv vor interveni modificari. Ramane sa le pastram pe cele care genereaza efectele dorite de noi si – daca mai este necesar – sa le calibram. 

 http://cosmos.bcst.yahoo.com/up/player/popup/?cl=7750471

Ma intreb: oare unde ar ajunge un om obisnuit care si-ar fi notat cca 50.000 de pagini de jurnal?? Cu siguranta ca nu numai memoria s-ar dezvolta nemaivazut ci si profunzimea gandirii, capacitatea de a sesiza relatiile dintre evenimente. Ar cam trebui sa incepem sa tinem jurnale amanuntite … Sunt convins ca, daca ar depune putin efort, pe baza experientei sale, ar putea sa “vada” si in viitor.

Mi se pare normal sa fie de tip “vizual”, adica sistemul ei de reprezentare sa foloseasca preponderent simtul vazului. Mi se mai pare normal sa nu considere aceasta capacitate extraordinara a ei ca un dar, deoarece este evident ca – de foarte multe ori – sufera; fara ca amintirile sa aiba asociate trairi (puternice) nu cred ca ar mai fi fost posibil sa retina un asemenea volum de informatii. Mi se mai pare normal sa fie obeza; este dovada ca are o sensibilitate deosebita si ca simte nevoia sa se apere de lumea exterioara.

Mi se pare fantastic faptul ca vede cu ochii mintii un ecran impartit in doua, pe care ruleaza simultan prezentul si un flux continuu de amintiri.

Ce se intampla cand e un turneu important in oras? Probabil ca toata lumea vrea sa mearga. Dar cum?? …trebuie sa fii pregatit in orice clipa; atat de pregatit incat atunci cand seful nu vine…

 

Decolteu

…fereastra triunghiulara catre fantezii fierbinti.

Desi stiu ca este cu mult diferit fata de incercarea initiala, ceea ce mi se pare acum deosebit este faptul ca ideea de baza a conceptului poate fi aplicata si in creativitate – fereastra catre minte, catre gandire si imaginatie. O fereastra catre un teritoriu in care, plecand de la un “dat” placut, atragator, poti ajunge la elemente dezirabile, la posibilitati nelimitate si neingradite.

Intr-un fel, este ceea ce face Robert Dilts in cartea “Strategies of Genius (vol. II) – Albert Einstein” despre care pot sa spun ca este cea mai importanta carte ce mi-a trecut prin mana. In urma a zeci de ani de munca, strategia gandirii creative a lui Einstein este sintetizata intocmai ca un poem hai-ku. Pentru Einstein, procesele psihologice fundamentale pentru gandire erau “sense experiences”, “memory pictures”, “images”, “feelings” si “language”. Acestea erau folosite in felul urmator:

1. Experientele senzoriale formau input-ul pentru demersul creativ/strategie.
2. Aceste experiente senzoriala lasa in memorie imagini care intra intr-un joc al combinarilor cu constructele imaginate, printr-un proces de asociere stimulat de senzatiile kinestezice si de activitatea musculara (/ideea de miscare).
3. Numeroasele siruri de imagini care rezulta din aceste combinari sunt observate apoi de la un nivel superior prin prisma unor concepte despre care se observa ca se repeta, niste pattern-uri care constituie elemente ordonatoare prin faptul ca realizeaza conexiuni intre serii de imagini care anterior nu aveau vreo legatura.
4. Un sentiment va indica apoi (la un moment dat) gradul de completare, de conexiune intre elemente, furnizand un feedback si o intarire pentru jocul combinarilor care este astfel modelat si directionat.
5. Conceptele vizuale care rezulta din interactiunea dintre jocul combinarilor, pattern si sentiment sunt apoi evaluate si exprimate cu ajutorul conceptelor logice (matematice sau verbale). 

Cine doreste sa citeasca ”Strategies of Genius” ma poate contacta.

Deosebit de important este sa identifici corect problema; nici chiar Einstein nu ar fi reusit sa gaseasca solutiile unor probleme incorect definite. Altfel, in loc sa-ti largesti aria optiunilor, iti pui o multime de restrictii. Mai rau este faptul ca tocmai gandirea conventionala pare sa fie corelata cu “orbirea” in fata problemelor. Einstein reusea sa sparga tiparele si sa incalce regulile care pareau de neincalcat pentru contemporanii sai. Asta s-a petrecut mai ales in zorii carierei sale cand, pentru ca nu s-a aflat in contact cu lumea stiintifica, a reusit sa evite modelele de gandire ineficiente ale oamenilor de stiinta de la acea vreme, ceea ce i-a permis sa faca si cele mai importante descoperiri (contributiile sale remarcabile au venit la inceputurile carierei sale!).

Principiul central al cartii este acela al incalcarii regulilor. Poate fi vorba despre nesocotirea regulilor, de ocolirea lor, de adoptarea regulilor opuse, de exceptii de la reguli sau, pur si simplu, de neglijarea regulilor. Evident, intai va trebui ca regulile sa fie identificate.

Mi s-a parut deosebit de importanta ideea ca redirectionarea gandirii are nevoie de o structura – adevar la care ajunsesem si eu cand incercam sa inteleg modul in care se formeaza reprezentarile si cum pot fi ele influentate ori schimbate. Apoi mi-a mai placut faptul ca am mai primit doua, trei confirmari: cele referitoare la retinerea (pe cat posibil) a cat mai multe idei si – derivat din aceasta necesitate – notarea lor pe cartonase, apoi reprezentarea prin desene/scheme mai mult sau mai putin complexe a oricaror situatii si probleme. Sunt cam trei ani (din ultimii zece in care scriu cam toate ideile care imi vin) de cand imi reprezint ideile – in cuvinte ori fel de fel de desene – mai intai pe cartele de metrou (si am tot timpul la mine cateva!) si abia apoi le dezvolt si le transcriu in agenda. Recomand asta cu caldura tuturor! Rezultatele sunt dincolo de asteptari si de imaginatie! Se intampla sa ajung seara acasa chiar si cu zece asemenea cartonase care-mai-de-care pline cu idei geniale. Am impresia ca, permanent, creativitatea si cartelele de metrou din buzunare isi dau mana!

Cartea mai abunda si in citate. Cele mai multe sunt ale lui Einstein. Si cele mai importante! …si cele mai hazlii! Iata doua dintre ele:

“Problemele importante cu care ne confruntam nu pot fi rezolvate la acelasi nivel al gandirii ca atunci cand le-am creat!“ (Albert Einstein)

 ”Principiul telegrafului fara fir nu este greu de inteles. Telegraful obisnuit este ca o pisica foarte lunga. O tragi de coada in New York si ea miauna in Los Angeles. Telegraful fara fir este la fel, numai ca lipseste pisica.” (Albert Einstein)

Desi nu s-a mai insistat pe exemplul respectiv, mie mi s-a parut deosebit de important. De aceea cred ca trebuie putin analizat.

Sa spunem ca numarul total de cuvinte din vocabularul unei limbi este “c” iar numarul de reguli de gramatica ale limbii respective este “r”. Teoretic, combinatiile de cuvinte (de cate 2,3,4… cuvinte pana la zeci, sute, mii) pot produce o infinitate de propozitii si idei (pe care le notam cu “i”). i(c,r) = ∞

Acum sa zicem ca o persoana, p1, cunoaste si aplica toate regulile de gramatica ale limbii la care ne referim dar nu cunoaste toate cuvintele acelei limbi ci doar c1. Asta inseamna ca, macar teoretic, persoana p1 ar fi capabila de o varietate mai mica de propozitii si idei decat modelul ideal. Putem sesiza cu mai mare usurinta ca, pe masura ce numarul de cuvinte cunoscute scade, regulile limbii respective vor constitui limitari pentru individ. c1<c,     i (c1, r) < i (c,r)

Numarul virtual infinit de propozitii si de idei ce ar putea fi create cu un numar mai redus de cuvinte s-ar putea pastra in urmatoarele conditii:

• a) ar creste frecventa combinarilor de cuvinte (adica a demersurilor de comunicare) si, implicit, numarul rezultatelor;
• b) ar creste gradul de varietate a combinarilor (adica a rezultatelor – propozitii si idei), ceea ce inseamna o crestere a complexitatii combinatiilor, operand nu doar cu interjectii si combinatii de cuvinte luate cate 2, 3, sau 4 cuvinte ci cu combinatii de cuvinte luate cate 20, 30,… mergand chiar pana la 100 si peste;
• a) si b) la un loc; adica persoana ar comunica/ar gandi/ar scrie mai des, mai mult si mai complex.

Aceste situatii sunt insa valabile daca presupunem ca persoana aplica toate regulile de gramatica. Mai exista insa si situatia in care, chiar si in cazul unui numar (mult) mai mic de cuvinte decat c, rezultatele posibile sa aiba un grad de varietate care sa tinda tot spre infinit: acel caz in care, in mod deliberat sau nu, se micsoreaza numarul de reguli gramaticale ce vor fi respectate. In acest caz, optiunile de combinare a cuvintelor vor putea fi mai putin limitate. Desi calitatea comunicarii (data de claritate, corelata cu corectitudinea gramaticala) ar avea de suferit, poate fi relativ usor extrasa o idee-esenta, mai mult sau mai putin relevanta pentru context. Totusi ar trebui pastrat un numar optim de reguli elementare pentru a se reduce riscul scaderii accentuate a calitatii actului de comunicare (adica pentru a se evita situatia in care ideile ar deveni neinteligibile).

Concluzia este ca, atunci cand dorim sa generam cat mai mute idei, trebuie sa fim foarte prolifici in ce priveste actele de comunicare (fie cu noi insine, fie cu cei din jur, fie in scris), fara a fi prea mult preocupati de perfectiunea din punct de vedere gramatical a comunicarii sau in ce priveste forma. Adica sa spunem ori sa scriem cat mai mult posibil, chiar si cu greseli (gramaticale), pentru ca – din rezultatele combinarilor respective de cuvinte – se va putea extrage o idee. Desigur, acest principiu nu trebuie extins la intreaga noastra activitate!