„Cum sa gandesti ca Einstein” – Scott Thorpe

     „Cum sa gandesti ca Einstein” este o carte cu care te poti delecta si din care poti sa si inveti ceva foarte util. Pe alocuri chiar am ras pentru ca stilul lui Scott Thorpe este simplu si distractiv. Din moment ce atat solutiile la problemele cu care ne confruntam cat si obstacolele din calea lor se afla – de fapt – in mintea noastra, avem nevoie de exercitii care sa ne ajute sa le vedem pe primele si sa le ocolim pe cele din urma. De la primul la ultimul capitol, cartea insista pe tehnici sistematice in acest sens.

Deosebit de important este sa identifici corect problema; nici chiar Einstein nu ar fi reusit sa gaseasca solutiile unor probleme incorect definite. Altfel, in loc sa-ti largesti aria optiunilor, iti pui o multime de restrictii. Mai rau este faptul ca tocmai gandirea conventionala pare sa fie corelata cu „orbirea” in fata problemelor. Einstein reusea sa sparga tiparele si sa incalce regulile care pareau de neincalcat pentru contemporanii sai. Asta s-a petrecut mai ales in zorii carierei sale cand, pentru ca nu s-a aflat in contact cu lumea stiintifica, a reusit sa evite modelele de gandire ineficiente ale oamenilor de stiinta de la acea vreme, ceea ce i-a permis sa faca si cele mai importante descoperiri (contributiile sale remarcabile au venit la inceputurile carierei sale!).

Principiul central al cartii este acela al incalcarii regulilor. Poate fi vorba despre nesocotirea regulilor, de ocolirea lor, de adoptarea regulilor opuse, de exceptii de la reguli sau, pur si simplu, de neglijarea regulilor. Evident, intai va trebui ca regulile sa fie identificate. 🙂

Mi s-a parut deosebit de importanta ideea ca redirectionarea gandirii are nevoie de o structura – adevar la care ajunsesem si eu cand incercam sa inteleg modul in care se formeaza reprezentarile si cum pot fi ele influentate ori schimbate. Apoi mi-a mai placut faptul ca am mai primit doua, trei confirmari: cele referitoare la retinerea (pe cat posibil) a cat mai multe idei si – derivat din aceasta necesitate – notarea lor pe cartonase, apoi reprezentarea prin desene/scheme mai mult sau mai putin complexe a oricaror situatii si probleme. Sunt cam trei ani (din ultimii zece in care scriu cam toate ideile care imi vin) de cand imi reprezint ideile – in cuvinte ori fel de fel de desene – mai intai pe cartele de metrou (si am tot timpul la mine cateva!) si abia apoi le dezvolt si le transcriu in agenda. Recomand asta cu caldura tuturor! Rezultatele sunt dincolo de asteptari si de imaginatie! Se intampla sa ajung seara acasa chiar si cu zece asemenea cartonase care-mai-de-care pline cu idei geniale. Am impresia ca, permanent, creativitatea si cartelele de metrou din buzunare isi dau mana! 🙂

Cartea mai abunda si in citate. Cele mai multe sunt ale lui Einstein. Si cele mai importante! …si cele mai hazlii! Iata doua dintre ele:

Problemele importante cu care ne confruntam nu pot fi rezolvate la acelasi nivel al gandirii ca atunci cand le-am creat! (Albert Einstein)

 „Principiul telegrafului fara fir nu este greu de inteles. Telegraful obisnuit este ca o pisica foarte lunga. O tragi de coada in New York si ea miauna in Los Angeles. Telegraful fara fir este la fel, numai ca lipseste pisica.” (Albert Einstein)

Creativitate de mana stanga – natura ne inzestreaza diferit

     In urma cu cativa ani, niste cercetatori americani au observat ca multi dintre oamenii care au ajuns in top in diverse domenii in S.U.A. scriu cu mana stanga. Ei s-au intrebat daca intre cele doua lucruri exista o legatura. Rezultatele cercetarilor au fost uimitoare: intre scrisul cu mana stanga – pe de-o parte – si creativitatea si succesul atins de persoana respectiva exista o legatura.

     Lucrurile stau in felul urmator: emisferele cerebrale sunt specializate. Pe langa acest aspect, fiecare emisfera coordoneaza activitatea jumatatii opuse a corpului. Astfel, atunci cand scriem cu mana dreapta, activitatea noastra este coordonata de emisfera stanga (care este specializata pe procese logice). Atunci cand incercam sa scriem cu mana stanga, se formeaza un nou centru al scrisului, de aceasta data pe emisfera dreapta (specializata pe procese emotionale, procese imaginativ-creative, perceptie holistica, imagine si muzica). Scriind cu mana stanga facem ca acel centru nervos nou format, care se invecineaza de centrul proceselor imaginativ-creative, sa-l activeze si pe acesta din urma. Pentru ca nu exista decat un centru al imaginatiei si creativitaii, cei care scriu cu mana stanga au un avantaj fata de cei care scriu cu mana dreapta: activand in mod repetat acest centru nervos ei “vad” in permanenta mai multe solutii posibile ale aceleeasi situatii. Aceasta le permite sa ia in considerare mai multi factori care influenteaza situatia si, in acest fel, sa creasca probabilitatea ca decizia pe care o iau sa fie una mai buna decat deciziile la care cei care scriu cu mana dreapta s-ar opri (de cele mai multe ori, trebuie sa recunoastem, avem tendinta sa ne oprim la prima solutie pe care o gasim).

     Ca sa avem acum o privire de perspectiva asupra fenomenului – comparatie intre stangaci si dreptaci – sa ne gandim ca in orice situatie de viata, indiferent de complexitatea ei, persoanele care scriu cu stanga au toate sansele sa ia decizii mai bune. Asta ii va propulsa, bineinteles, mult mai sus si mult mai usor, in cariera!

     Ar mai fi interesant de facut o cercetare in acest sens pentru a se stabili cam care este rata aparitiei caracteristicilor specifice geniilor printre cei ce scriu cu mana stanga, sau de vazut cam cate dintre genii scriau cu mana stanga. Este cunoscut faptul ca si Leonardo da Vinci era stangaci.

    

„Investigatia intelectuala” si „experimentul teoretic”

     Daca s-ar intalni o persoana/un grup de persoane pasionata/e de activitatea si de geniul lui Leonardo da Vinci cu o alta persoana/un alt grup de persoane pasionata/e de geniul si activitatea lui Albert Einstein, ar avea cu siguranta multe lucruri de discutat. Dar ce s-ar intampla daca – ipotetic vorbind – s-ar intalni chiar cele doua genii?!? O carte cu dialoguri ipotetice intre cei doi cred ca ar face inconjurul lumii si ar fi nemaipomenit daca as gasi pe cineva interesat de dezvoltarea unui proiect in acest sens. Totusi, cei doi se pot intalni in mintea fiecarei persoane pasionate de realizarile, de modul de a fi si de a gandi al celor doua personalitati.

     Ce-mi face sa se aprinda imediat un beculet este asemanarea izbitoare dintre „metodele de lucru”. Am folosit ghilimele pentru ca este vorba despre metode de lucru …cu mintea! Astfel:

  • in articolul despre Leonardo spuneam ca a atins excelenta ca urmare a nenumaratelor sale observatii de o deosebita acuratete, a experimentelor ingenioase, a reflectiilor adanci si temeinice. El folosea cel putin trei perspective asupra obiectului studiului si studia cat se poate de bine relatiile dintre elementele componente. Acorda o atentie deosebita pentru detalii – trecea de la un detaliu la altul numai dupa se familiariza si dupa ce intelegea absolut tot ce putea sa inteleaga referitor la primul.  Era analitic si metodic si nu a avut limite in ceea ce priveste investigatia intelectuala; imaginatia lui libera si fina capacitate de intelegere patrundeau oriunde dorea.
  • despre Einstein se stie faptul ca avea inca de mic obiceiul sa analizeze in detaliu orice punct de vedere/gand/idee/informatie si ca nu se angaja in dicutii legate de aspectele respective pana cand nu sonda mental fiecare implicatie pe care acestea puteau s-o aiba. Pentru aceasta, Einstein se folosea de experimente mentale. Crea pur si simplu mental probleme care sa-l ajute in a-si explora ideile. Imagina scenarii extreme din care tragea concluzii deosebit de utile in legatura cu ideile avansate. Se stie ca Einstein a spus ca „imaginatia este mai importanta decat cunoasterea”. El a numit acest mod de lucru „experimentul teoretic” sau „experiment mental” spunand – ori de cate ori avea ocazia – ca pentru experimentul teoretic nu ai nevoie decat de un stilou si o foaie.

     Cele doua genii au multe alte trasaturi comune ce trebuie analizate in detaliu.

Stress-ul si creativitatea

     Pe octavdafinoiu.ro am postat un articol despre doua experimente facute pe porcusori. Ele sunt relevante in ce priveste efectul stress-ului asupra comportamentului si asupra capacitatii de a invata si a memoriei.

     Stress-ul afecteaza – de asemenea – si capacitatile imaginativ-creative. De traume nici nu mai vorbesc. In asemenea situatii (trauma, frica, stress permanent) zona din creier raspunzatoare de creativitate si imaginatie pur si simplu se opreste. Acest lucru ne impiedica practic sa ne folosim eficient resursele interioare – ma refer aici la capacitatea noastra de a cauta, a vedea si imagina solutii pentru contextele cu care ne confruntam. In schimb pot fi activate zone din creier raspunzatoare de instincte, in functie de cat de dificila si de importanta este situatia-problema.

     In cazul unor evenimente deosebit de grave se intampla ceea ce specialistii numesc „atac la amygdala”. Este vorba de o paralizare temporara a activitatii unor centri nervosi printre care si zona raspunzatoare de procesele imaginativ-creative. Aceasta „pana de curent” dureaza cca trei ore, timp in care individul se aduna cu greu, are dificultati in a gandi coerent si intra practic intr-un fel de bucla a gandirii care are in centrul ei evenimentul traumatizant ce a survenit; firul gandirii este asemanator unui pick-up stricat al carui ac aluneca in continuu pe acelasi sant al discului.

     De principiu, exista solutii si pentru asemenea situatii. Cel putin una dintre ele vine din domeniul programarii neuro-lingvistice/conditionarii neuro-asociative. Ea are la baza faptul ca nu situatia ne afecteaza direct ci modul in care o interpretam noi. Ca atare, noi am putea schimba semnificatia contextului respectiv astfel incat sa nu ne mai afecteze atat de mult.