Depozitarele de idei – izvor de creativitate si inovatie

In postarea intitulata „esenta creativitatii” mentionam faptul ca o opera noua, o idee noua, descoperirile sau modelele/metodele/modurile noi de organizare au la baza reprezentari, perceptii, idei acumulate anterior care se combina intr-o maniera originala.
Exista cateva aspecte deosebit de importante aici care, in final, ne vor conduce catre surse practic inepuizabile de noutate, de un potential imens, care ne sunt la indemana.

  1. Este vorba despre un proces intern – mental – care consta in asocieri ale unor reprezentari/perceptii/idei. Ori asta inseamna ca fundamentul creativitatii si al inovatiei se situeaza la nivelul limbajului! Literele si cuvintele sunt cele mai mici unitati cu care se poate opera pentru a crea ceva. De asemenea, imaginile constituie elemente cu care se poate opera (probabil ca un meme este cea mai mica unitate in acest sens).
  2. Asocierile trebuie sa aiba drept rezultat o anumita doza de noutate, ceea ce inseamna practic o combinare/combinatie de elemente (reprezentari/perceptii/idei) deosebita fata de ceea ce exista anterior. Combinarea aceasta presupune „incalcarea” unui anumit mod de organizare – o mica sau o mare revolutie – in cadrul sistemului respectiv, ceea ce presupune incalcarea sau nesocotirea unor reguli, fie intr-un mod sistematic, fie in mod aleatoriu.

Pe aceste baze, putem concluziona ca plecand de la materiale cuprinzatoare si de o mare varietate, exprimate in cuvinte si/sau imagini, se pot genera perspective, idei, obiecte, modele si metode noi. Acum se pune intrebarea „Exista depozite de asemenea elemente care sa ne ofere materialul de lucru vast si – la nevoie – complex, ori de cate ori avem nevoie?”. Raspunsul este „Da!”. Avem la indemana banci de date cu care putem opera. Eu le numesc depozitare de idei. Aici intra, in primul rand, dictionarele. DEX este poate cel mai cuprinzator dar nu trebuie sa neglijam nici dictionarele specializate. De asemenea, pot fi incluse orice ghiduri, directoare etc sau operele care sunt caracterizate printr-un grad ridicat de cuprindere a conceptelor dintr-un anumit domeniu. Cu asemenea resurse putem sa facem operatii dupa reguli formulate chiar de noi. Nu exista limite in ce priveste criteriile pe baza carora putem sa facem operatii de combinare.

DEX (sau extinzand – dictionarul explicativ al oricarei limbi) este cel mai cuprinzator depozitar de idei. Practic, este resursa primara care foloseste ca baza pentru toate ideile posibile. Modurile de operare si regulile de operare cu limbajul determina practic orizontul limitat sau nelimitat al ideilor la care putem ajunge. Complexitatea si originalitatea rezultatelor combinarilor le hotaram doar noi atunci cand ne alegem regulile operatiilor.

Un răspuns to “Depozitarele de idei – izvor de creativitate si inovatie”

  1. Rolul imaginilor in creativitate si inovatie at Octav Dafinoiu - Communication and intelligence in action! Says:

    […] in creativitate“), am vorbit despre rolul reprezentarilor in creativitate. Ieri, pe blogul iseepossibilities.wordpress.com, am vorbit despre depozitarele de idei si am accentuat rolul limbajului in creativitate. In […]


Lasă un comentariu