Puterea unei intrebari

     De foarte multe ori, oamenii fug de lucrurile simple. Pentru ca sunt …prea simple!
Mi-am pus intrebarea urmatoare: „de ce, in unele cazuri, nu stim sa rezolvam o problema?” Raspunsul din finalul provocarii este de multe ori atat de simplu incat ne si necajim ca ne-am chinuit. De multe ori, si puterea si misterul se ascund in spatele simplitatii. Si atunci, de ce – cateodata – nu stim sa rezolvam o problema?

Ca sa caut raspunsul, la nivelul acesta de generalizare (adica sa fie valabil in toate cazurile de probleme cu care ne batem capul), a trebuit sa caut in lucruri simple.

Hai sa intoarcem putin situatia pe alta fata! In loc sa spunem ca nu gasim raspunsul, sa spunem ca raspunsul exista deja si este acolo. Doar ca mai trebuie sa invatam sa-l vedem. Daca raspunsul e acolo dar eu nu-l vad, inseamna ca problema nu este in afara mea ci tocmai in imaginea din mintea mea. Si cum operez cu imaginea din mintea mea? Cum caut prin ea?

INTREBAND! Asa caut si asa modelez reprezentarea: punand intrebari.

Asta trebuie sa facem ca sa rezolvam problemele: sa punem cat mai multe intrebari. Legate de fiecare element in parte si de relatiile dintre ele. Pentru ca fiecare element, fiecare caracteristica a lui si fiecare relatie (toate relevate de intrebari) reprezinta cate un punct de acces intr-o problema. Iar punctele de acces in problema ne duc la rezolvari.

Atunci cand ne blocam, raspunsul este o intrebare mai buna!

Iata un exercitiu: directorul unui turneu de tenis trebuie sa puna la punct calendarul evenimentului. Pentru asta, ele are de calculat, mai intai, cate meciuri se vor juca intre cei 131 de jucatori inscrisi. Cate meciuri se vor desfasura pe parcursul turneului?

Lasă un comentariu