Limbajul, regulile si combinatiile (ideile)

     In cartea lui Robert Dilts – Strategies of genius: Albert Einstein (despre care o sa discutam mai in detaliu peste putin timp) se vorbeste pe la inceput despre modelele generative. Un model generativ are niste elemente care interactioneaza pe baza unor legi/reguli de baza si care, astfel, pot produce o varietate (in unele cazuri chiar infinita) de combinatii/rezultate. Ca exemplu este specificat limbajul uman. Acesta are un numar finit de reguli de gramatica, ele permitandu-ne sa combinam un anume numar de cuvinte pentru a produce un numar infinit de propozitii si idei.

Desi nu s-a mai insistat pe exemplul respectiv, mie mi s-a parut deosebit de important. De aceea cred ca trebuie putin analizat.

Sa spunem ca numarul total de cuvinte din vocabularul unei limbi este „c” iar numarul de reguli de gramatica ale limbii respective este „r”. Teoretic, combinatiile de cuvinte (de cate 2,3,4… cuvinte pana la zeci, sute, mii) pot produce o infinitate de propozitii si idei (pe care le notam cu „i”). i(c,r) = ∞

Acum sa zicem ca o persoana, p1, cunoaste si aplica toate regulile de gramatica ale limbii la care ne referim dar nu cunoaste toate cuvintele acelei limbi ci doar c1. Asta inseamna ca, macar teoretic, persoana p1 ar fi capabila de o varietate mai mica de propozitii si idei decat modelul ideal. Putem sesiza cu mai mare usurinta ca, pe masura ce numarul de cuvinte cunoscute scade, regulile limbii respective vor constitui limitari pentru individ. c1<c,     i (c1, r) < i (c,r)

Numarul virtual infinit de propozitii si de idei ce ar putea fi create cu un numar mai redus de cuvinte s-ar putea pastra in urmatoarele conditii:

• a) ar creste frecventa combinarilor de cuvinte (adica a demersurilor de comunicare) si, implicit, numarul rezultatelor;
• b) ar creste gradul de varietate a combinarilor (adica a rezultatelor – propozitii si idei), ceea ce inseamna o crestere a complexitatii combinatiilor, operand nu doar cu interjectii si combinatii de cuvinte luate cate 2, 3, sau 4 cuvinte ci cu combinatii de cuvinte luate cate 20, 30,… mergand chiar pana la 100 si peste;
• a) si b) la un loc; adica persoana ar comunica/ar gandi/ar scrie mai des, mai mult si mai complex.

Aceste situatii sunt insa valabile daca presupunem ca persoana aplica toate regulile de gramatica. Mai exista insa si situatia in care, chiar si in cazul unui numar (mult) mai mic de cuvinte decat c, rezultatele posibile sa aiba un grad de varietate care sa tinda tot spre infinit: acel caz in care, in mod deliberat sau nu, se micsoreaza numarul de reguli gramaticale ce vor fi respectate. In acest caz, optiunile de combinare a cuvintelor vor putea fi mai putin limitate. Desi calitatea comunicarii (data de claritate, corelata cu corectitudinea gramaticala) ar avea de suferit, poate fi relativ usor extrasa o idee-esenta, mai mult sau mai putin relevanta pentru context. Totusi ar trebui pastrat un numar optim de reguli elementare pentru a se reduce riscul scaderii accentuate a calitatii actului de comunicare (adica pentru a se evita situatia in care ideile ar deveni neinteligibile).

Concluzia este ca, atunci cand dorim sa generam cat mai mute idei, trebuie sa fim foarte prolifici in ce priveste actele de comunicare (fie cu noi insine, fie cu cei din jur, fie in scris), fara a fi prea mult preocupati de perfectiunea din punct de vedere gramatical a comunicarii sau in ce priveste forma. Adica sa spunem ori sa scriem cat mai mult posibil, chiar si cu greseli (gramaticale), pentru ca – din rezultatele combinarilor respective de cuvinte – se va putea extrage o idee. Desigur, acest principiu nu trebuie extins la intreaga noastra activitate!